AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului naţional
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului naţional (b521/20.09.2023), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr. XXXV/4703/26.09.2023 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D941/27.09.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, în sensul stabilirii și sancționării drept contravenție a faptei constând în încălcarea interdicției de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare, interdicție prevăzută la art. 1 alin. (2) din actul normativ de bază.
2. Prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
3. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
4. Având în vedere faptul că prin proiect se preconizează sancționarea contravențională a nerespectării obligației prevăzute la art. 1 alin. (3), pentru o mai bună sistematizare a normelor, propunem ca respectivele dispoziții să facă obiectul unui articol distinct, introdus după art. 20.
În această situație, ținând seama și de necesitatea redării complete a titlului actului normativ de bază, titlul proiectului și partea dispozitivă a articolului unic trebuie reformulate, astfel:
„Lege pentru completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice”.
„Articol unic - După articolul 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 201, cu următorul cuprins:”.
În continuare se va reda noul articol, care, pentru asigurarea unei reglementări complete și pentru un spor de rigoare normativă, ar trebui structurat în trei alineate distincte, astfel:
„Art. 201 - Încălcarea interdicției prevăzute la art. 1 alin. 3 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.
Constatarea contravenției prevăzute la alin. 1 și aplicarea sancțiunii se fac de către agenții constatatori din cadrul Poliției Române și al Jandarmeriei Române.
Contravenției prevăzute la alin. 1 îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.”.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
Bucureşti
Nr. 949/17.10.2023